Pietrenii, invitați să se prindă în „Hora Unirii”

0

Primăria municipiului Piatra-Neamţ organizează vineri, 24 ianuarie 2020 evenimentul “Hora Unirii”,  dedicat împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Cu această ocazie, avem onoarea de a vă invita,vineri 24 ianuarie, începând cu ora 11:00, pe platoul Curţii Domneşti, în faţa Primăriei Municipiului Piatra-Neamț la tradiționala „Horă a Unirii”.

Programul evenimentului este următorul:

11:00 – Deschiderea evenimentului;

11:05 – Intonarea Imnului Naţional;

11:10 – Cuvântul oficialităţilor;

11:25 – Hora Unirii;

11:40 – Spectacol folcloric realizat de ansamblul Folcloric  „Floricică de la Munte ” al Centrului pentru
Cultură și Arte „Carmen Saeculare”.

Dragoș Chitic: „Continuăm
tradiția de a marca această importantă zi din istoria românilor cu evenimentul
Hora Unirii, ajuns la cea de a VII-a ediție.  Sperăm că și anul acesta vom avea un public
numeros  pentru a marca  momentul în care Alexandru Ioan Cuza a
înfăptuit un pas important în formarea României Mari. Vă invit pe această cale
să dăm mână cu mână vineri 24 ianuarie de la ora 11 în Piața  Curtea Domnească
.”

Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Piatra-Neamț în
parteneriat cu Garnizoana Piatra-Neamț și Centrul pentru Cultură și Arte
„Carmen Saeculare”.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult