PNL Neamț – În atenția organelor de urmărire penală

0

Codul penal sancţionează omisiunea de nedenunţarea a săvârşirii unor infracţiuni. În această situație se află cei de la PNL Neamț acum.

PNL Neamț afirmă într-o postare recentă că un partid ”fură banii copiilor de alocații” și că liderul acelui partid ”a furat banii copiilor” dintr-un județ.

Dacă acuzațiile PNL Neamț sunt reale atunci trebuie să meargă imediat să facă un denunț, deoarece comit o infracțiune dacă au cunoștință de
săvârşirea unei infracţiuni și omit sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală.

Rugăm organele de urmărire penală ca în cazul în care PNL Neamț nu a făcut deja un denunț în acest sens, să se autosesizeze în legătură cu aspectele semnalate de liberalii nemțeni și să-i cheme la audieri pentru a afla ce indicii sau dovezi au aceștia despre comiterea infracțiunii de furt de care spun în mod public că ar avea cunoștință.

Noi avem suspiciunea că PNL Neamț minte și manipulează cu aceste acuzații, dar e bine ca ele să fie totuși verificate de organele de cercetare penală, deoarece doar acestea sunt în măsură să analizeze dovezile ce stau la baza acuzațiilor liberalilor și să decidă dacă sunt minciuni sau adevăruri.

Iosub Robert


Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult