PNL Neamț s-a înecat cu propriile vorbe

0

Vă amintiți cu toții cât s-au dat liberalii de la Neamț cu poponețele de pământ pe subiectul drumului de la Bicaz la Poiana Largului, Ginel de la Aqua Parc, cumătrul lui Arsene, și lucrările primite la Neamț. Au curs râuri de acuzații la adresa acestui constructor despre care se spunea că a primit lucrările nemeritat de la ministrul Răzvan Cuc pus de Arsene. După atacul mediatic, ziceai că la firma Aqua Parc e o gașcă de bandiți de la PSD.

Desigur că la acea vreme am combătut minciunile venite pe linia PNL Neamț și am fost acuzați că ținem partea hoților, dar iată că a venit și ziua de azi când tot tam-tam-ul produs de cei de la PNL Neamț s-a întors împotriva lor. Firma despre care ziceau ei că e simbolul corupției PSD-iste la Neamț a câștigat un contract de două ori mai mare decât cel de la Neamț, adică de 120 milioane euro cu CNAIR (Compania Natională de Administrare a Infrastructurii Rutiere), adică cu guvernul PNL.

Așteptăm să iasă acum din nou domnii de la PNL Neamț, Cozmanciuc, Țapu, poate face și domnul prefect o conferință de presă să explice cum de guvernul PNL dă 120.000.000 euro firmei cumătrului Ginel. Acum nu mai e unealta corupției PSD, nu mai e simbolul corupției, nu mai fură banii cu Arsene, nu mai face lucrări supraevaluate? Sau de fapt nu au făcut asta nici înainte și totul a fost un circ ieftin?

Care e adevărul, domnilor de la PNL? Cine a mințit nemțenii?

Noi sau voi?

Comunicatul transmis de CNAIR
„Vineri, 30.10.2020, CNAIR a transmis adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului  având ca obiect ‘Modernizare DN71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia, km 0+000 – km 44+130, lărgire la 4 benzi de circulație si km 51+041 – km. 109+905 drum la 2 benzi: Lot 1 (Sector 1): Bâldana – Târgoviște, km 0+000 – km 44+130 lărgire la 4 benzi de circulație.’
Ofertantul desemnat câștigător este S.C. AQUA PARC S.R.L. – S.C. MAVGO HOLDING S.R.L. – HYDROSTROY AD – VDH AD (VODSTROI 98 AD) – S.C. BDU MAXI CONSTRUCT S.R.L, cu prețul de 587.664.162,47 Lei fără TVA.
Durata contractului este de 36 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor.
Perioada de garanție a acestora este de 7 ani și 6 luni.
În perioada imediat următoare, Ofertantul câștigător va fi invitat la sediul CNAIR S.A pentru semnarea contractului, odată cu finalizarea procesului de avizare a acestuia”, se arată în comunicatul transmis de CNAIR.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult