http://www.pornleader.net
http://xvideos4.pro
argenta caliente.https://porndrop.best

Poezie dedicată personalului de la Secţia Chirurgie a Spitalului din Târgu Neamţ

0

Vasile Apopei- un fost pacient operat de colecist, care se întâmplă să fie şi poet, a postat în mediul online următoarele versuri, dedicate personalului de la secția Chirurgie a Spitalului Orășenesc ”Sfântul Dimitrie” Târgu Neamț, în special dr. chirurg Caesar Lucachi:

OPERAȚIA DE COLECIST

Eu ce-n fiecare noapte dorm cu mîna căpătâi
Am simțit fiorul fricii, când la operație mă gândii.
Stau în salonul 6, zis și salonul tampon,
Sufletu-i muncit de gânduri, ca la orșicare om.
Știu c-această operație, nu-i prea grea, dar nici ușoară
Iar astăzi mi se întâmplă, mie, pentru prima oară.
Stau la geam privesc în noapte, nu îmi pare nimic nou
Chipul doctorului Lucachi întregește acest tablou.
Căci eu văd în clipa aceasta doar pe doctor în tot locul,
Glasul lui mi-alungă frica și în el îmi văd norocul.
Când mi-ai eliminat fierea, care nu-mi mai făcea bine
Mi-ai adus deodată soare și mi-ai smuls din suflet spinii.
Și nu știu de ce nainte-mi, când apari simt un imbold,
Să îți zic doctor Lucachi, Dumnezeu să-ți dea noroc.
Sunt convins că mulți ca mine, colecistul când îi doare,
Doar cu mâna ta de aur le poți aduce-alinare.
Aș vrea mintea să priceapă, iară mâna să descrie,
Minunatul personal, din secția chirurgie.
Iată pentru ce-naintea-voastră, fruntea mea o plec
Iar cu inima și ochii cât e zarea vă petrec.

DOCTORULUI LUCACHI CEZAR

Ție ce-ți pui cămașa din mers,
Și lași celor dragi odihna mai bună,
În vreme ce doame-un întreg univers
Tu veghezi și vindeci sub raze de lună.

Tu ce miroși a soare și fân,
Chiar dacă zilele verii trecură,
Tu ești ființa ce-n groapă-n plămân
Mirosul de bentamină.

Tu știi mai bine ca toți la un loc,
Miracolul simplu al vieții și morții,
Îți iei puritatea din apă ți foc
Sănătatea la tine,are alte proporții.

Nu spuneți că-i simplu că inima lui
Inaptă-i de glorii ci doar de rugă
El nu se destăinuie azi nimănui
Că-i dedicat meseriei ca și o slugă.

El nu este lacom,nu e perfid
Grija pentru alții o duce în spate,
E doctorul care taie și-n zid
Spunînd că sănătatea-i mai bună ca toate.

Fii binecuvântat pe veci,Lucachi,
Îngenunchez la steaua ta și tac,
De-abia cutez să-ți aduc mulțumire
Că-n suferința mea.mi-ai adus leac.

(Vasile Apopei, operat de colecist pe data de 02-09.2016.)

Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

pussy hunter kiss jav pasivo se toma mi leche en telo de lince.porn videos amateur cumswaps with ho.

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult