Polițiștii locali sprijină lucrătorii Salubritas în identificarea persoanelor care dețin câini și nu respectă prevederile legale în vigoare

0

Polițiștii locali din cadrul Birourilor Ordine Publică și Protecția Mediului – Poliția Locală Piatra-Neamț acordă, în această perioadă, sprijin lucrătorilor Salubritas, în vederea identificării persoanelor care au în proprietate câini și care nu respectă prevederile legale în vigoare cu privire la supravegherea animalelor de companie.

Informăm încă o dată pe această cale toți cetățenii, care dețin câini, că au obligația de a-i steriliza și a-i înregistra cu microcipuri în Registrul Național de Evidență. Totodată, proprietatea trebuie să fie asigurată astfel încât animalele să nu poată ajunge în stradă.

Câinii cu stăpân, depistați pe domeniul public, vor fi capturați de către lucrătorii Salubritas Piatra-Neamț și vor fi duși la adăpostul public gestionat de această societate. Animalele nesterilizate și care nu au cip de identificare, vor fi sterilizate și microcipate, iar proprietarii acestora le vor putea recupera doar în baza unei declarații prin care își asumă supravegherea și proprietatea asupra acestora.”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Piatra-Neamț.

Potrivit Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice este interzisă lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri, în acest caz sancțiunile contravenționale fiind între 100 și 500 de lei.

În cazul în care reperați pe domeniul public câini fără stăpân puteți apela serviciul de ecarisaj al S.C. Salubritas, tel. 0233.236.771 sau Dispeceratul Poliției Locale Piatra-Neamț, tel. 0233.231.300.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult