Profesori nemțeni la DEFINITIVAT: Șapte au chiulit, 10 s-au retras (!)

0

O parte dintre profesorii nemțeni dovedesc că nu sunt pregătiți pentru posturile la care aspiră.

Miercuri, 24 iulie, s-a desfășurat proba scrisă în cadrul Examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2019.

În județul Neamț, „au fost înscriși 139 de candidați, care au întrunit condițiile de participare conform legislației în vigoare.

Dintre aceștia, șapte candidați au absentat și zece candidați au optat pentru a renunța la evaluarea lucrării din motive personale sau medicale„, precizează reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Neamț într-un comunicat de presă.

Nu au existat candidați eliminați din examen, potrivit
sursei citate.

foto cu caracter ilustrativ (sursa: olt-alert.ro)

Profesorii au avut la dispoziție patru ore pentru a rezolva subiectele.

Nota la examenul scris de definitivare reprezintă 70% în calculul mediei finale (care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului).

Primele rezultate de la definitivat vor fi afişate în data de 31 iulie, în centrele de examen şi pe definitivat.edu.ro.

Contestațiile se depun la centrele de examen, în zilele de 31 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 1 august, până la ora 14:00. Rezultatele finale în data de 5 august.

Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice”, precizează MEN.

Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult