Prosteală pe față dată pietrenilor. Consilierii locali au scumpit cu preșu-n cap gunoiul la Piatra-Neamț

0

Azi s-a scumpit gunoiul la Piatra-Neamț. Toți cititorii noștri știu de anul trecut că era inevitabilă această scumpire și după cum s-a dovedit din nou noi am avut dreptate, deși alții vă spuneau că nu se va scumpi.

Problema este cum au făcut această scumpire. Ca să nu se facă de râs în fața celor care i-au ales, toți consilierii locali, de la toate partidele, au votat prima dată ca scumpirea să se voteze cu vot secret și apoi au votat cu vot secret fără să se știe cine și cum a votat și a trecut proiectul de majorare a prețului.

Adică toate partidele care ziceau că nu vor să se scumpească gunoiul și-au dat mâna pe la spate și au votat cu preșu-n cap scumpirea gunoiului.

Un gest de mare lașitate, o prosteală pe față dată pietrenilor. De fapt, toți știau că nu se poate evita scumpirea gunoiului, au mințit încontinuu oamenii, au dat vina unii pe alții ca să adune capital electoral și azi, când nu se mai putea evita, au votat cu vot secret această scumpire.

Iosub Robert

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult