Proteste violente din cauza lockdown-ului. Forțe de ordine și jurnaliști, atacați de mulțime (VIDEO)

0
ANSA/STRINGER

Proteste violente au avut loc azi-noapte în centrul orașului Napoli. Sute de italieni, nemulțumiti de măsurile impuse de Guvern în contextul creșterii numărului de cazuri de coronavirus, au ieșit pe străzi.

În regiunea Campania a intrat în vigoare un lockdow nocturn în intervalul 23.00 – 5.00, lucru care s-ar putea aplica și în România. (click aici)

Sunt presiuni din partea guvernatorului De Luca pe premierul italian Giusepe Conte să ia în calcul o carantină naţională, pentru a se evita închiderea accesul în regiune.

Protestul, inițial pașnic, s-a transformat într-o acțiune violentă.

Mai mulţi manifestanţi au aruncat cu petarde în forţele de ordine și o echipă a televiziunii SkyNews Tg24 a fost agresată în direct şi fugărită pe străzile oraşului.

Luigi Di Maio, ministru al afacerilor externe a declarat: „Într-o țară civilizată nu putem accepta episoade ca cel de ieri din Napoli. Nimeni nu își poate permite să atace forțele de ordine. Nu există scuze în fața violenței, nimic din toate acestea nu este acceptabil. Ieri au fost aproximativ 20.000 de cazuri pozitive. Vreți să mai știți și câți italieni au murit de la începutul pandemiei? Peste 37.000. În timpul războiului de gherilă, un jurnalist de la SKY TG24 și echipa sa au fost atacați. Suntem alături de cei din Napoli care au respectat în mod responsabil măsurile impuse în regiune. Le cer celor care continuă să alimenteze controverse și să creeze dinconfort să se oprească. Suferința italienilor nu este o discuție electorală. Este realitatea și datoria celor care reprezintă țara să nu alimenteze suferința, ci să o înfrunte prin punerea la dispoziție a unor soluții concrete pentru cetățeni. Trăiască Italia onestă, oamenii decenți, care respectă regulile și care se gândesc și la ceilalți. Trăiască poliția. Cine atinge uniforma atinge întreaga țară.”

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult