Regina Maria revine în atenția nemțenilor/ Expoziție la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

0

Maria
a României
,
personaj legendar, revine în atenția nemțenilor, grație colaborării cu Muzeul
Național Peleș, depozitarul celui mai bogat patrimoniu legat de istoria
familiei regale a României. Astfel, Complexul Muzeal Județean Neamț anunță
deschiderea expoziției eveniment Maria a
României. Regină și Artistă
, miercuri, ora 17.00, la Muzeul de Artă
Piatra-Neamț. Expoziția prezintă obiecte de excepție din colecțiile Suveranei
aflate în patrimoniul Muzeului Național Peleș. Obiectele au făcut parte din
expoziția cu același titlu, Marie de Roumanie, reine et artiste” organizată de Muzeul
Național de Istorie a României în colaborare cu Muzeul Național Peleș și
Centrul Monumentelor Naționale din Franța, în perioada 15 aprilie-28 iulie 2019
la Palais de Tau în Reims, pentru a marca trecerea a 100 de ani de la vizita
Reginei Maria în locul istoric al încoronării regilor Franței.

În mod fericit, Muzeul de Artă
Piatra-Neamț va găzdui pentru mai bine de două luni creațiile artistice de
excepție ale Reginei Maria, cea care a fost până în ultima clipă a vieții o
artistă. Tânără principesă, Maria nu a copiat fidel stilul Art
Nouveau ci a creat un stil artistic personal, „un amestec al stilului
neoromânesc, cu stilul Art Nouveau, elemente bizantine și etnografice”: „Cu
trecerea anilor [nota Regina Maria în memoriile sale] ajunsesem inițiatoarea de
căpetenie a unei mișcări ce avea drept scop reînvierea unui stil național care
să înlocuiască necontenita imitație a tot ce venea din Apus”. Piese din
garnitura de mobilier aurit concepută de principesa Maria în anul 1909,
sculptate din lemn de tei și aurite în întregime cu foiță de aur, din
patrimoniul castelului Pelișor, cu motivul crinului cu cinci petale, motivul
crucii gamate, motivul frânghiei împletite-entrelacul, de origine celtică,
semnificând veșnicia vieții, motivele animaliere, preluate din mitologia
nordică, manuscrisul pictat în anul 1906, an jubiliar pentru Regat,
pentru soțul său, principele Ferdinand, „opera cea mai de seamă (…) plănuită cu
gândul să las casei noastre ceva ce nu se putea înstrăina”, o lucrare cu 50 de
file din pergament legate într-o impresionantă ferecătură din argint şi pietre
preţioase, operă a artistului german Paul Telge, renumit orfevrier al Casei
Regale a României, albumele de fotografii pictate de viitoarea Regină a
României, constituie credem argumente solide pentru a declara această expoziție
ca fiind una de excepție. Portrete ale principesei și Reginei Maria sunt de
asemenea prezente în expoziție, remarcându-se, indiscutabil, Portretul Reginei Maria realizat în mai
1924 de Philip Laszlo de Lombos (1869-1937), supranumit “pictorul reginelor”.

Vernisajul expoziției va avea loc în prezența
directorului general al Muzeului Național Peleș, dr. Narcis Dorin Ion și a criticului
de artă, Emil Nicolae. Cu acest prilej va fi prezentat publicului și albumul „Maria
a României. Portretul unei Mari Regine”, editat de Muzeul Național Peleș în
anul 2018, album distins cu premiul „Nicolae Iorga” al Fundației Magazin
Istoric.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 21 august-3 noiembrie 2019.

  • Comunicat de presă, Complexul Muzeal Județean Neamț

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult