Reguli igienice și îndrumări pentru persoanele carantinate/izolate

0

DSP Neamț a publicat un set de reguli și îndrumări care trebuie respectate de persoanele aflate în carantină/izolare, precum şi familiile/persoanele din aceeași locuință sau gospodărie trebuie să respecte următoarele reguli igienice şi îndrumări:

  • Persoana carantinată/izolată se va plasa într-o cameră individuală, bine aerisită (de exemplu, aer condiţionat sau aerisirea cu geamurile deschise).
  • Persoana carantinată/izolată îşi limitează deplasările prin casă, evitând să circule prin spaţiile comune (de exemplu: bucătărie, baie), spaţii ce vor fi bine aerisite prin deschiderea geamurilor;
  • Este necesar ca membrii familiei să stea în alte camere sau, dacă acest lucru nu este posibil, să păstreze o distanţă de cel puţin 1 m faţă de persoana izolată (de exemplu, să doarmă într-un pat separat).
  • Igiena mâinilor trebuie să fie riguroasă, înainte şi după prepararea mâncării, înainte de a mânca, după folosirea toaletei şi ori de câte ori mâinile par murdare. Dacă mâinile nu sunt vizibil murdare, se poate folosi un dezinfectant de mâini pe bază de alcool. Pentru mâini vizibil murdare, se recomandă apă şi săpun. 
  • Când se efectuează spălarea pe mâini cu apă şi săpun, se folosesc, de preferat, prosoape de hârtie de unică folosinţă pentru a usca mâinile. Dacă acestea nu sunt disponibile, se utilizează prosoape obişnuite curate şi vor fi înlocuite atunci când se udă sau cât mai des posibil.
  • Lenjeria şi ustensile de masă dedicate se folosesc doar de către persoanele izolate; aceste articole trebuie curăţate cu apă şi detergenţi obişnuiţi după utilizare şi pot fi reutilizate.
  • Suprafeţele care sunt frecvent atinse în camera în care este izolată persoana, cum ar fi: noptierele, cadrul patului şi alte piese de mobilier pentru dormitor, se curăţă şi se dezinfectează zilnic.
  • Suprafeţele băilor şi toaletelor se curăţă şi se dezinfectează cu un dezinfectant obişnuit pe bază de clor cel puţin o dată pe zi.
  • Hainele, lenjeria de pat şi prosoapele de baie şi de mâini ale persoanei izolate se curăţă cu detergent obişnuit, folosind maşina de spălat la 60 – 90°C, şi vor fi uscate bine.
  • Atunci când strănută sau tuşesc, persoanele izolate/carantinate îşi acoperă gura şi nasul cu şerveţel de unică folosinţă sau strănută/tuşesc în plica cotului. Şerveţelul de unică folosinţă se aruncă imediat la gunoi, în sac de plastic, urmat de spălarea imediată a mâinilor cu apă şi săpun.

În cazul în care apare cel puţin unul din următoarele simptome: tuse, febră, dificultăţi la respiraţie, durere în gât, se va contacta sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult