Salariații Primăriei Târgu-Neamț și salariile acestora în 1942

0

Pentru că subiectul eficienței funcționarilor publice versus salarizarea acestora este un subiect intens dezbătut, vom prezenta în cele ce urmează situația salariaților și salarizării din 1942, în plin război mondial, la Primăria Târgu-Neamț. Organigrama cuprindea 21 de posturi din care 2 erau vacante (impegat la biroul stării civile și dactilograf).

Primăria avea următoarele servicii: Biroul MONT[1] cu un agajat, șef birou în persoana lui Mihail Melniciuc; secția admnistrativă cu un secretar, în persoana lui Romus Popovici; biroul administrativ cu 2 angajați, arhivar, Caton Ionescu și înregistrator, Ioan Macarie; biroul stării civile, cu 2 posturi, șef birou-Ioan Constantin și impegat, post  vacant; secția financiară, cu un șef secție-Emil Avărvarei; biroul contabil cu un post contabil-Emil Boureanu; biroul control, constatare și percepere, cu 4 posturi, controlor constatare- Anton Gherț, perceptor-Ioan Diaconu, agenți-Ioan Ciocoiu și Gh. Sărghie; dactilograf, post vacant: biroul lucrărilor de arhitectură, cu secretar-Ioan Mososr și personalul de serviciu și inferior de specialitate, cu 4 oameni de serviciu-Dumitru Humulescu, Neculai Bumbea, Constantin Buzatu și Constantin Bumbea, un paznic –Neculai Bărlibe, un meseriasș-Ferdinand Iohne și un lemnar-Ioan Anegroaie. Aceștia primeau pe lângă salariu, un ajutor familiar, bani pentru chirie și indemnizație de scumpete.

Redăm în
continuare statul de plată al agajaților primăriei Târgu-Neamț așa cum apare în
arhiva Primăriei Târgu Neamț[2].

Numele și
prenumele
Funcția cf.
Schemei de organizare
Gradul Grupa Salarul lunar Chirie Ajutor
familiar
Indemnizație
de scumpete
Total lunar
Ioan
Bălan
primar 13400 1876 1000 4200 20476
Constantin
Gorgos
aj.
primar
7000 980 2000 3800 13780
Mihail
Melniciuc
șef
birou
subșef
birou f. gradație
A 6850 959 1000 2740 11549
Romus
Popovici
secretar șef
secție f. gradație
A 10650 639 3344 14633
Caton
Ionescu
arhivar agent
ad-tiv III
C 4750 475 1900 7125
Ioan
Macarie
înregistrator agent
ad-tiv III
C 4750 665 4000 1900 11315
Ioan
Constantin
șef
birou
sub
șef birou cu 2 gradații
A 8200 1148 1000 3036 13384
vacant impegat impegat
f. gradație
A 5300 318 2120 7738
Emil
Avărverei
șef
secție
șef
secție grad I
A 11800 1652 2000 3696 19148
Emil
Boureanu
contabil ag.
Ad-tiv cl III
C 4750 285 1900 6935
Anton
Cherț
controlor
constatere
sub
șef birou
fără
gradație
A 6850 959 2000 2740 12549
Ioan
Diaconu
perceptor impegat A 6850 959 7000 2740 17549
Ioan
Ciocoiu
agent ag.
ad-tiv cl. III
C 4750 475 1900 7125
Gh.
Sărghie
agent ag.
ad-tiv cl. III
C 4750 665 2000 1900 9315
vacant dactilograf dactilograf A 5300 318 2120 7738
Ioan
Mosor
secretar ag.
ad-tiv cl. III
C 4750 665 1000 1900 8315
Dumitru
Humulescu
om
de serviciu
om
serv. cl. V
D 3150 4000 1260 8410
Neculai
Bărlibe
paznic
servici
paznic
serv. cl. II
C 4200 588 4000 1680 10468
Constantin
Buzatu
om
serviciu
om
serviciu cl.IV
D 2900 406 6000 1305 10611
Ferdinand
Iohne
meseriaș meseriaș
cl. IV
C 4200 1680 5880
Ioan
Anegroaie
lemnar meseriaș
cl. II
C 4200 420 1680 6300
Neculai
Bumbea
om
serviciu
om
serv. cl. VI
D 2900 174 1305 4379
Constantin
Bumbea
om
serviciu
om
serv. cl. VI
D 2900 174 1305  

         Dacă în 1939,
salariul mediu pe țară era între 4500-5000 de lei iar principalele prețuri erau:
pâine neagră-7 lei; făina-11 lei kg; mălai-5 lei kg; carne de vacă-27-33 lei
kg; carne de porc-32 lei kg; ouă-1-2 lei bucata; lapte-5-6 lei litrul;
brânză-42 lei kg; ulei-40 lei litrul; vinul-12-24 lei litrul; cartofi-3-4 lei
kg, benzina-12 lei litrul și 6 lei litrul motorina, chiria fiind pentru camere
și apartament între 1000 și 3000 de lei lunar, în 1941, salariul ajunde la 5000
de lei pentru funcționarii cu diplomă de bacalaureat și 6000 de lei pentru cei
cu licență, prețurie urcând și ele: pâine neagră-10 lei; făina-14 lei kg; carne
vită-60 lei kg; carne portc-80 lei kg; lapte-14 lei litrul; brânză telemea-68
lei kg și ouă-6,50 lei bucata. În 1942, salariile cresc la 6000 de lei pentru
funcționarii cu studii liceale și la 7000 de lei pentru cei cu studii de
licență.[3]

Prof. Bălan Emanuel


[1] MONT-Mobilizarea și
Organizarea Națiunii și Teritoriului

[2] SJAN Neamț, fond Primăria Târgu-Neamț, dosar 34/1942, f.
34.

Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult