Sfârșit de campanie sabatică. Sau de la teatrul fără teatru la politica fără politică

0

Bună sau rea, sănătoasă ori ba, decizia personală de a sări peste comentarea ediției curente de (închipuită) campanie electorală, până la primul tur de vot, a venit ca un minim protest față de disprețul administrat de principalii „actori” politici reuniți, dispreț consolidat de complicități nemaiîntâlnite până în prezent. De bună seamă, protestul a adus un confort liniștitor, derivat din ceea ce aș defini drept propria-mi abordare sabatică a campaniei. Disprețul avea să fie descris perfect, pe parcurs, de profesorul Gheorghe Piperea. Cât despre ghilimelele puse actorilor de pe ogorul nefertil al politicii, gestul conține suficientă generozitate, înlocuind binemeritata radieră.

Credit foto: Cristina Pașcu Tulbure (Liverpool, Anglia)

Lumea
românească, desprinsă din lumea-ntreagă, nu e scena lor. Nu joacă pe aceeași
scenă cu poporul actor, ci o intoxică. O convenabilă și celebră replică extrasă
din „Cum vă place” de William Shakespeare, curge din deviza „Totus mundus agit histrionem” a teatrului elisabetan „The
Globe”, ianugurat la 1599 și trimite de fapt spre antichitate, la Cetatea
Eternă privită ca alt soi de teatru în întregul ei. Dacă în teatru, vorba lui
Marcel Iureș, încape orice, dar să fie de calitate, despărțirea de români a scenei
politicii made in Romania are direct miresme de risc la adresa siguranței
naționale.

La
noi, la drept vorbind, etalând un exemplu extras de la Piatra-Neamț, nici
teatrul nu mai e teatru. S-a împlinit o lună de la încheierea celei de-a treia
ediții a Festivalului de teatru „Gianina Cărbunariu”, găzduit de Teatrul
Tineretului, instituție de spectacole generos finanțată (ca să nu spun întreținută)
de Consiliul județean Neamț și liniștea-i deplină. Principala demonstrație
conținută de manifestare, una trecută cu vederea, a constat în pregătirea
terenului „cultural” pentru viitor. Exacerbarea aproape violentă a virtuților
teatrului documentar și ale teatrului reportaj a ridicat, pentru cine este
atent, vălul mediatic și relațional țesut de colaboraționiștii unor
dezvoltatori toxici de reprezentații care pot fi orice, numai teatru nu.
Persoane incapabile să realizeze o documentare sau un reportaj răsărit,
publicabil ori difuzabil, mută subiectele într-o închipuită dramaturgie. Găsim
acolo un amestec de știri de la ora 5, Dan Diaconescu „Senzaționescu”,
manelizare by Teo Trandafir, spălare pe creier și exploatarea entuziasmului
unor tineri naivi, dacă nu ușor needucați. În prealabil, „dramaturgii” zic că umblă
cu interviurile justificative prin terenul tactic. Nu fac diferența elementară
între interviul de opinie și cel documentar, fără a mai pune la socoteală că
tocmai lor ar trebui să li administreze un interviu clinic. Nu face nimic,
rețelele de veritabilă criminalitate culturală organizată merg înainte. Netulburate.
La orizont rânjește teatrul fără teatru, dacă nu vă era clar.

Până
la orizontul de sub care tot refuză să vină Charlie Chaplin, înger vagabond, cu
al sau hohot interzis, pentru a redeschide – vorba lui Adrian Păunescu –
teatrul ce ni l-au închis, peste România începe a se așterne politica fără
politică.

Pe
10 octombrie a căzut nu un guvern, ci o guvernare nesuferită, chiar detestată, dar
legitimă, în dosarul căreia se strâng toate relele pământului. S-au țesut o
sumedenie de povestioare năucitoare despre cum s-a compus, în termeni politici,
majoritatea de cenzură. Toate-s aiureli de aburit poporul. Nu trebuie să fii
neapărat un Remus Borza ca să te prinzi că reprezentanții minorităților
naționale au înclinat balanța. De unde până unde atâta UDMR, Ponta și Popescu
Tăriceanu, plus Tomacul de peste Prut și șmecherii din USR? Fără deputații
minorităților, creație aberantă moștenită de la FSN, Ludovic Orban și Herr
Iohannis își înghițeau moțiunea dintr-un sughiț. Adio își luau de la o prioritate
despre care am scris (repede și degeaba) cu luni în urmă, aceea de a propune ei
un anume comisar european. Noroc de același Borza că a reanimat subiectul. S-a
vehiculat în culise numele Adinei Vălean, probabil ca supliment de compensație
în contul lui Crin Antonescu, însă favorit părea Sigfried Vasilică Mureșan,
personaj impus de-o cooperativă politică populară din Vest după același tipar internaționalist
folosit cândva de Moscova. Ludovic Orban ne-a oferit o surpriză, lăsându-l la
dospit pe deșteptul care a lăudat cu conținut de denunț PNL Neamț că a strâns
80.000 de semnături pentru susținerea lui Iohannis. De unde, Doamne Sfinte, de
unde într-un județ depopulat?… Oricum, Orban a reușit să facă pasul spre
categoria oamenilor politici de stat puternici, istorici. Politician mare era
și până acum, doar că mulți nu vedeau, iar alții îl necăjeam, deseori cu
justificat temei. Indiferent de suișuri, coborâșuri, inconsecvențe și frăția cu
siniștrii băsiști, rămâne unul dintre ultimii liberali pur-sânge în activitate
la vârf, care duce mai departe spiritul Calului Alb.

În
rest, sub semnul săgeții normal de rânjitoare, numai campanie electorală n-a
fost. Cu Iohannis dat câștigător cert al alegerilor, nu le-a păsat de niciun
fel că susțin un candidat dovedit a fi vesel călcător pe Constituție, ca să nu
mai vorbim, de pildă, despre afacerea odioasă cu patrimoniul Grupului Etnic
German. Mesajele și comunicatele distribuite de presă s-au distins printr-o
singură calitate: erau pe bani. Mitingurile grandioase, disciplinate, cu un
devotament împins la limita caraghiosului și discursurile enervante ascundeau,
pe fond, simpla incapacitate de a fi cinstiți cu românii, direct în stradă sau
într-o dezbatere electorală.     

La
începutul verii, s-a uitat, cu o grabă fantastică de-a avea alegeri generale
anticipate băgau gaz pe foc agitatorii de umblă cu cinstea, corectitudinea și
competența neomarxistă pe post de moaște moderne. Socotelile de la USR &
PLUS n-au rezistat la o minimă probă a timpului. Era inevitabil ca fix
elecoratul ademenit să se prindă de golănia unei mișcări politice periculoase,
asamblată ca vehicul pentru accederea unor „predefiniți” la privilegii. Astăzi,
candidatul Dan Barna a ajuns un nimeni politic. Cioloș, gingaș făuritor al
victoriei PSD din 2016, e și el gata epuizat.

Ce
mai avem?… Partidul lui Ponta și partidul lui Călin Popescu Tăriceanu au
susținut pe cel mai elegant, echilibrat și înțelept candidat nu numai al
acestui sezon. L-au susținut cu gura, căci faptele concrete vor fi mărturisite altădată,
probabil după ce Mircea Diaconu va strânge pe un DVD toate mesajele scrise și
filmate, accesibile pe internet. Nu spun cuvinte mari, dar e singurul care a
dezolvat un proiect decent de președinte ca parte a unui proiect civilizat de
țară. În spate, după toate șmecheriile cu moțiunea de cenzură și învestirea
noului guvern, Victor Ponta pare să se îndrepte spre îndelung căutatul final de
carieră politică. Popescu Tăriceanu s-a repliat, s-a reorientat, și-a conservat
zonele de influență. Aproape nu s-a observat că, în țară, contează pe vreo
șapte organizațiii județene valabile. (Ca să eliminăm dubiile, Neamțul nu e pe
listă.)

Trecând
peste candidatura tip bruiaj a lui Cumpănașu, așteptat și el la un urgent
interviu clinic, puțini au avut răbdare să-l asculte pe Viorel Cataramă, tardiv
devoalat (oficial) drept turnător la Securitate. Fostul șef de promoție de la
ASE București, cu liberalismul marcat până în ADN, a susținut un program de
reforme economice și administrative, incluse într-o reformă profundă a
statului, ce merită atenția oricui ajunge președinte sau prim-ministru, dacă
stau cu picioarele bine înfipte între hotarele țării.

Evident,
lipsește cineva. E Viorica Dăncilă, dinadins lăsată la final. Pe lângă
guvernarea ce trebuie grabnic cercetată în profunzimile ascunse publicului, ea va
deconta facturile de penalitate ale unui partid care n-a înțeles, după
europarlamentare, să dea drumul la reforme interne, să restructureze repede
guvernarea, s-o termine cu muieretul și handralăii clientelari. Dintr-o
comoditate amestecată cu ambițiile și prioritățile stăpânilor de județe, PSD nu
ajunge pe drumuri, însă a lăsat pe drumuri un electorat fidel. Degeaba simpatia
certă câștigată personal de Dăncilă pe final, degeaba umanizarea ei prin
comparație atât cu propriul partid, cât și cu aroganța „nevinovatului”
Iohannis. Misiunea imposibilă asumată nu se încheie cu alegerile prezidențiale,
cum s-ar crede. Cu sau fără ea în frunte, până la alegerile locale și
parlamanetare de la anul, partidul trebuie să facă față valului de eliberare de
PSD a tuturor structurilor anterior acaparate de invadatorii de partid.
Balamucul e garantat.

Iată,
așadar, cum se încheie o activitate organizată, cunoscută drept campanie
electorală. La finalul acesteia – cu excepția lui Mircea Diaconu și Viorel
Cataramă – nu reținem decât lupta pentru putere și reglările de conturi la
nudul gol. Chiar așa, pe câți dintre ceilalți candidați și de câte ori i-ați
auzit, cât de convingători au fost vorbind despre români și România?

E
trist, e groaznic să fie ireversibil, dar politica din această toamnă s-a
dezvăluit, în fine, strict ca unicul mijloc la îndemână prin care se pune mâna
pe putere pentru atingerea exclusivă a scopurilor personale și de grup de
interese, interese interne, externe ori combinate. Curat politică fără
politică!

Viorel COSMA

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult