Şoric Vasea Aurelian a fost hăituit degeaba de ANI

0

Un cititor critic ne-a atras atenția recent că fostul șef al poliției Neamț, Şoric Vasea Aurelian, a terminat procesele cu Agenția Națională de Integritate și că toate poveștile cu averea lui dobândită ilegal s-au dovedit a fi false.

Recunoaștem că, nemaifiind persoană publică Şoric Vasea Aurelian, nu a mai fost de interes subiectul, dar am verificat succesiunea de procese în care a fost obligat să ia parte fostul șef de poliție despre care ANI zicea că are avere nejustificată și concluzia este că omul a fost hăituit aiurea de această instituție.

Din păcate, nu e prima oară când ANI hăituiește oameni și pe unii îi distruge ca mai apoi să se dovedească că erau nevinovați. Degeaba ți se face dreptate după ani de zile după ce ai pierdut tot, presa te-a făcut varză și mai ai puțin și ajungi la nebuni de cât ai umblat prin tribunale. Poate ar trebui regândită legislația și persoanele care lucrează la ANI, dacă dovedește că au hăituit oameni nevinovați, să plătească pentru asta.

Deși noi am prezentat datele dintr-un comunicat oficial ANI, pentru că s-a dovedit a fi doar un alt rateu al acestei instituții am șters articolul ”Șoric, luat la bani mărunți” în care se făcea referire la subiectul averii sale și ne cerem scuze pentru publicarea unor informații oficiale, dar neadevărate.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult