Sprijin pentru persoanele fără adăpost din Piatra-Neamț

0

Echipe mixte formate din salariați ai Direcției de Asistență Socială a Municipiului Piatra-Neamț și cei ai Poliției Locale, au desfăşurat în perioada 14.01-19.01.2021 acțiuni în scopul identificării și acordării suportului necesar persoanelor fără adăpost de pe raza municipiului Piatra-Neamț.

Suntem permanent preocupați de asigurarea nevoilor persoanelor aflate în situații dificile din municipiul nostru. Cu atât mai mult, în această perioadă, în care temperaturile au fost foarte scăzute, atât pe timpul zilei cât și noaptea, am venit în sprijinul persoanelor fără adăpost, greu încercate de problemele existențiale. În cadrul celor șase acțiuni desfășurate, au fost identificate 19 persoane fără adăpost. Dintre acestea, 7 au fost conduse la Centrul de Cazare Temporară a Persoanelor fără Adăpost, situat pe strada Izvoare, nr.151, unde au beneficiat de servicii de cazare, hrană, consiliere, asistență socială și suport, obiecte de îmbrăcăminte, încăltăminte și materiale igienico-sanitare, iar 12 au fost consiliate și informate în scopul accesării serviciilor, conform nevoilor identificate. S-au verificat în special zonele frecventate de către persoanele fără adăpost precum: centralele termice si clădiri dezafectate, piețe, zona gării, autogării, a spitalului, în imediata apropiere a unor magazine etc.”, a transmis DAS Piatra-Neamț

Acțiunile Direcției de Asistență Socială a Municipiului Piatra-Neamț în colaborare cu Poliţia Locală vor continua pe toată perioada sezonului rece.

Cetătenii municipiului sunt rugați, în cazul în care observă persoane fără adăpost, să contacteze următoarele numere de telefon, pentru o intervenție cât mai rapidă în teren:

𝐃𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐀𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭𝐚 𝐒𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚 𝐚 𝐌𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐏𝐢𝐚𝐭𝐫𝐚-𝐍𝐞𝐚𝐦𝐭:

  • 𝟎𝟐𝟑𝟑/𝟔𝟐𝟐𝟗𝟔𝟖 – 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚, 𝟎𝟐𝟑𝟑/𝟐𝟏𝟖𝟗𝟗𝟏,
  • 𝐢𝐧𝐭.𝟏𝟒𝟎 𝐬𝐢 𝟏𝟑𝟓 – 𝐒𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐀𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭𝐚 𝐒𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚,
  • 𝟎𝟐𝟑𝟑/𝟐𝟏𝟒𝟏𝟔𝟖 / 𝟎𝟕𝟓𝟗𝟎𝟑𝟑𝟏𝟕𝟎 – 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐂𝐚𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐓𝐞𝐦𝐩𝐨𝐫𝐚𝐫𝐚 𝐚 𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐟𝐚𝐫𝐚 𝐀𝐝𝐚𝐩𝐨𝐬𝐭

𝐏𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐚 𝐋𝐨𝐜𝐚𝐥𝐚 𝐏𝐢𝐚𝐭𝐫𝐚-𝐍𝐞𝐚𝐦𝐭:

  • 𝟎𝟐𝟑𝟑/𝟐𝟑𝟏𝟑𝟎𝟎 – 𝐃𝐢𝐬𝐩𝐞𝐜𝐞𝐫𝐚𝐭.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult