Târgu-Neamț: Examenul Cambridge, susținut cu brio de elevii CNSM și în vreme de pandemie

0

Pe 10 iulie a.c., elevii din cadrul Colegiului Național „Ștefan cel Mare” (CNSM) Târgu- Neamț au susținut examenul Cambridge First Certificate in English (FCE), nivel B2, conform codului European.

Pe 31 august au primit și rezultatele: toți elevii au promovat examenul, fapt ce le confirmă abilitățile necesare pentru a comunica cu încredere într-un mediu în care se vorbește limba engleză.

Patru dintre elevi au luat calificativ maxim, aceștia obtinând certificatul de limba C1, CAE- dovada unor cunoștințe de nivel superior în limba engleză, fiind cautat în mediul universitar și profesional, atât din țară, cât și din străinătate.

Felicităm centrul de pregătire Colegiul Național Ștefan cel Mare din Târgu-Neamț pentru constanța în activitate și organizarea examenelor Cambridge în școală prin colaborare cu Twinkle Star Exam Centre, într-o perioadă în care majoritatea instituțiilor au sistat acest proces din pricina imposibilității de asigurare a condițiilor optime de siguranță pentru desfășurarea acestor examene. CNSM Târgu-Neamț a fost una dintre foarte puținele școli care au reușit să se replieze exemplar și să ofere elevilor posibilitatea de a susține chiar în școala lor examenul Cambridge mult așteptat, pentru care aceștia s-au pregătit îndelung, chiar și pe timp de stare de urgență, sub îndrumarea și implicarea doamnei director adjunct, prof. dr. Daniela Bocăneț.

Rata de promovabilitate la aceste examene a fost de 100% pentru candidații de aici, ceea ce ne bucură și ne conduce cu gândul că sunt întrunite toate premisele ca activitatea centrului de pregătire să se extindă în cursul anului și să pregătească în continuare un număr și mai mare de candidați. În perioada octombrie 2019 – august 2020 un număr total de 1889 de candidați, dintre care o parte provenind din școli cu care avem o colaborare exemplară, au susținut un examen Cambridge sub tutela Twinkle Star Exam Centre”, a declarat Ruxandra Rață-Bucevschi, fondator Twinkle Star Exam Centre,  centru autorizat de examinare Cambridge English Language Assessment.

CNSM Târgu-Neamț a semnat un parteneriat cu Twinkle Star Exam Centre Iasi în octombrie 2019 pentru a da posibilitatea elevilor să susțină acest examen la ei în școală. Astfel, CNSM a devenit centru de examen.

“Tradiția CNSM înseamnă performanță, de aceea și noi, profesorii de Limba engleză, implicăm și pregătim elevii pentru a obține certificarea competențelor în Limba engleză. Aș vrea să îi felicit pe toți candidații pentru perseverență și pentru succesul obținut, deoarece rata de promovabilitate a fost de 100%, în condițiile în care pregătirea pentru examen și susținerea sa au fost deosebite, în contextul pandemiei. Am ținut foarte mult ca elevii să finalizeze ceea ce și-au propus, i-am pregătit și nu am renunțat la ideea examenului.

Ne propunem, în acest an școlar, să dezvoltăm acest parteneriat, să pregătim cât mai mulți copii pentru a obține un Certificat de Limba Engleză, iar aceștia să aibă aceleași rezultate frumoase care să le încununeze munca și să le dea satisfacția și măsura propriei valori.”, a precizat prof. dr. Daniela Bocăneț de la CNSM.

Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult