Teroare online la Poiana Teiului

0

Niște anonimi au creat o pagină de Facebook care se cheamă ”Poiana Teiului- STIRI si Evenimente”, pagină cu ajutorul căreia bagă panică în oamenii din comuna Poiana Teiului cu știri false, calomniază și îi hărțuiesc în special pe cei care sunt incomozi pentru mafia lemnului din zonă.

Vă dăm doar trei exemple care ni s-au părut chiar ieșite din comun, cu toate că vedem zilnic toate mizeriile pe internet.

Primul exemplu este o postare menită să bage panică în oamenii din Poiana Teiului, anunțând o problemă de sănătate publică și veterinară falsă.

Postarea a fost redistribuită de zeci de oameni din Poiana Teiului și împrejurimi, propagându-se o stare de temere la nivelul populației.
Cel mai probabil ținta era o carmangerie din comună.

A doua postare este una care incită la ură și la violențe cel puțin verbale contra Prefecturii Neamț. Prefectul este o ”nenorocită”, cei de la prefectură sunt niște ”derbedei” și lumea este instigată să le facă ”un pic de imagine”.
Cel mai probabil scopul acestei postări era acela de a instiga la ură oamenii afectați de inundații care ar fi urmat să intre în contact cu prefectul venit la fața locului.

Al treilea exemplu de postare este de o răutate ieșită din comun. Anonimii din spatele acestei pagini jignesc și hărțuiesc în cel mai josnic mod o femeie, adică primărița de la Poiana Teiului, dar fără să o acuze de nimic. O hărțuiesc pur și simplu.

Puteți să vă imaginați ce este în sufletul unei femei, când fără să i se reproșeze absolut nimic, ci doar ca să fie batjocorită, i se dau pozele și se spune că e din plastic reciclat, că parcă e scoasă din formol, a mâncat cârnaț expirat sau a venit de la poștă (în sensul de venit de la sex în grup) și multe alte nenorociri.

Orice femeie, oricât de puternică ar fi, ar suporta cu greu o asemenea hărțuire și ar fi afectată serios emoțional și psihic.

Din informațiile pe care le avem și din ce se vede cu ochiul liber, avem motive bine întemeiate să considerăm că acest instrument de hărțuire și terorizare online este finanțat de mafia lemnului din zona Poiana Teiului și este folosit pentru a hărțui, calomnia și denigra pe oricine ar deranja bandiții pădurilor.

Citește și ”Cum terorizează mafia lemnului din Neamț pe cei care au curajul să spună ceva

Iosub Robert

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult