TIMIȘEȘTI: Ioan Mormeci, candidat la funcția de primar

0

Ioan Romică Mormeci este candidatul pe care îl propune Partidul Social Democrat pentru Primăria comunei Timișești, Neamț, la alegerile locale organizate pe 27 septembrie a.c.

Pensionat după 31 de ani lucrați în Armata României, ca asistent medical principal, Ioan Romică Mormeci a decis să se “înroleze” în această organizație politică pentru a contribui la modernizarea comunei Timișești. Chiar dacă are 54 de ani, este o figură nouă pe scena politică locală. Și-a propus să câștige încrederea locuitorilor, pentru a realiza lucruri concrete pentru comuna Timișești și, în paralel, să fie un exemplu de bune practici de urmat și pentru alții.

Reporter: Sunteți nou în politică. De ce ați făcut acest pas acum și de ce în Partidul Social Democrat?

Ioan Romică Mormeci: Fiind militar, nu am avut voie să fac politică. Mi-au propus mai mulți oameni, am analizat situația și am zis să încerc. Cetățenii cu care am discutat sunt foarte bucuroși că am luat această decizie și, la fel ca și mine, doresc să ajungă și comuna noastră la nivelul celor mai dezvoltate din țară.

Reporter: La nivel local, beneficiați de sprijin? V-ați format o echipă de consilieri cu care să porniți la luptă?

Ioan Romică Mormeci: Da, am o echipă foarte bună, oameni din toate satele comunei Timișești.

R: Aveți vreun model de om care face politică sau administrație publică și pe care îl considerați un model demn de urmat?

Ioan Romică Mormeci: Președintele Consiliului Județean Neamț- Ionel Arsene, pentru că la dansul am văzut fapte, numeroase proiecte realizate în întregul judet. Nu vă imaginați că suntem prieteni, l-am văzut doar de câteva ori …Dar se vede că a făcut, face și va face lucruri benefice pentru nemțeni.

R: Cum vedeți mișcarea făcută de actualul primar, Vasile Mărculeț, ales în 2016 din partea PSD, care acum a schimbat tabăra și a trecut la PNL?

Ioan Romică Mormeci: Se poartă în politica românească, nu este dumnealui nici primul, nici ultimul. Avem o relație bună, ne respectăm reciproc, însă după părerea mea … dacă ești „înregimentat”, dacă îmi permiteți să folosesc acest termen milităresc, într-o formațiune politică, pe durata mandatului nu ar trebui să ai voie să migrezi la alt partid.

R: Ce proiecte mari aveți pentru comună?

Ioan Romică Mormeci: În primul rând, racordarea la gazul metan. Marea majoritate a cetățenilor vor asta, s-au făcut liste cu semnături, dar deocamdată nu există și această alternativă pentru încălzirea locuințelor.

De asemenea, asfaltarea tuturor străzilor din comuna noastră, indiferent că vorbim de satul Plăieșu, Timișești, Dumbrava, Preutești sau Zvorănești.

Aș vrea aici să precizez că sunt pentru continuarea proiectelor aflate în curs de derulare, sau la care se lucrează pentru finanțare. Indiferent de partid, dacă sunt proiecte benefice pentru comunitate, toate trebuie finalizate, nu lăsate să zacă uitate într-un sertar.

Îmbunătățirea continuă și semnificativă a calității procesului educațional prin continuarea modernizării Școlii Gimnaziale Timișești.

Stimularea activității economice și recreative în relație cu râul Moldova, pentru care în prezent nu există spații special amenajate în vederea valorificării resurselor naturale și recreative oferite de acest curs de apă.

Realizarea unui sistem integrat de producere a energiei prin panouri fotovoltaice în comuna Timișești.

Un centru de zi pentru vârstnici, unde beneficiarii proiectului vor fi seniorii comunei, care vor avea acces la servicii medicale, activități de socializare și petrecere a timpului liber, activități cultural- artistice, precum și implementarea unor servicii de îngrijire la domiciliu.

Preocuparea mea va fi gospodărirea eficientă a comunei, a bugetului local și bunăstarea cetățenilor din comuna Timișești, prin dezvoltarea infrastructurii comunei, atragerea de fonduri nerambursabile în vederea realizării obiectivelor, atragerea de investitori; eficientizarea serviciilor aparatului primăriei prin asigurarea condițiilor și a climatului optim de lucru în cadrul primăriei, cât și în relațiile cu cetățenii, beneficiari direcți ai acestor servicii.

R: De unde bani?

Ioan Romică Mormeci: Finanțarea va fi de la Programul Național de Dezvoltare Locală, bugetul local și, foarte important- atragerea de fonduri europene nerambursabile prin proiecte bine făcute și viabile, precum și în funcție de proiecte, alte programe care pot fi accesate.

R: Ce nu știu oamenii din comuna Timișești despre Ioan Romică Mormeci, candidatul PSD la funcția de primar, dar ar trebui să afle înainte de a pune ștampila pe buletinul de vot din 27 septembrie?

Ioan Romică Mormeci: Într-adevăr, deocamdată sunt cunoscut printre consătenii din Timișești, mai puțin în celelalte sate ale comunei. Sunt un om meticulos, orientat spre rezultate, nu îmi place să fac promisiuni. Promisiunea e datorie curată. Mie îmi plac faptele. Sunt un om serios, nu una spun și alta fac. Îmi place să am lângă mine oameni competenți, care își fac datoria. Am fost militar, așadar merg pe principiul Ordine și disciplină. Sunt omul faptelor… vorba multă- sărăcia omului, vorba lui Creangă.

R: Spre final, aș dori să adresați câteva cuvinte cititorilor noștri din comuna Timișești.

Ioan Romică Mormeci: Le transmit să voteze cu inima și cu gândul la viitorul lor și al copiilor lor. Să aibă încredere în mine și în echipa mea. Vom realiza lucruri foarte frumoase și utile pentru comună.

Vom fi permanent PENTRU OAMENI și în slujba cetățenilor comunei Timișești.

Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult