Ținutul Zimbrului devine tot mai vizibil pe harta ecoturistică

0

Ținutul Zimbrului este microregiunea situată în nordul judeţului Neamţ, la graniţa cu judeţul Suceava, cu precădere îjn raza comunelor Agapia, Bălţăteşti, Crăcăoani, Vânători Neamţ, şi a oraşului Târgu Neamţ. Din punct de vedere geografic, se întinde pe versantul estic al Munţilor Stânişoarei, subdiviziuneaMunţii Neamţului, în partea estică a Carpaţilor Orientali şi pesteSubcarpaţii Neamţului, acoperind o parte a bazinelor râurilor Ozana (Neamţu) şi Cracău. 

Asociația Ținutul Zimbrului a fost înființată în 2015 pentru a dezvolta din punct de vedere ecoturistic destinația cu același nume. Organizația lucrează în colaborare cu Parcul Natural Vânători Neamț, primăriile localităților incluse îndestinație,  Inspectoratul de Jandarmi al Județului Neamț. Printre obiectivele asociației se numără dezvoltarea infrastructurii turistice pentru a crește perioada de ședere a turiștilor în destinație, creșterea calității produselor și serviciilor oferite, diversificarea activităților de petrecere a timpului liber, dezvoltarea colaborării dintre agenții economici, autoritățilelocale, producători local, meșteri popular, creșterea notorietățiidestinației Ținutul Zimbrului la nivel național și internațional.

Parcul Natural Vânători Neamț a înregistrat mărcile Ținutul Zimbrului/ Bison Land și Produs în Ținutul Zimbrului încă din anul 2005. Tot în acest an au fost aduse în zonă exemplare de zimbri cu scopul de a reintroduce cel mai mare mamifer de uscat din Europa în libertate. În acest sens, în anul 2012 au fost eliberați primii zimbri în pădurile din Parcul Natural Vânători Neamț.

Regiunea este singura din Europa unde zimbrul poate fi întâlnit în același timp în libertate, semilibertateși în captivitate.

În anul 2016 destinația Ținutul Zimbrului a fost certificatăla nivel național ca destinație ecoturistică, iar în 2017 a fost inclusă pentru prima dată în Top 100 Destinații Sustenabile la nivel mondial, alături de zone de mare renume. Din acel moment, până în prezent destinația s-a menținut în topul elitelor turismului sustenabil din întreaga lume, fiind singura regiune inclusă în acest clasament din România și chiar din estul Europei.

De asemenea, în anul 2018 Ținutul Zimbrului s-a clasat pe locul 2 la nivel mondial în ceea e privește natura și viața sălbatică, în cadrul competiției Top 100 Destinații Sustenabile .

Tot în ceea ce privește recunoașterea internațională, în anul 2019 destinația a fost inclusă în proiectul Ruritage susținut de UNESCO, datorită eforturilor care se realizează pentru a dezvolta zona și evenimentele din regiune. 

De curând am aflat că destinația Ținutul Zimbrului face parte din cei 80 de finaliști ai competiției EU Natura 2000 Award, urmând ca în luna februarie 2020 să se stabilească și câștigătorul acestei competiții. 

Recent, eforturile de promovare a patrimoniului cultural și natural, realizate în cadrul destinației, au fost premiate de ADR Nord-Est în cadrul Galei Descoperă Nord-Est.

Printre activitățile și rezultatele anului 2019 se numără: 

– participare și promovarea destinației Ținutul Zimbruluila târguri naționale și internaționale: Amsterdam, Olanda – Fair for special Journey,  Oslo, Norvegia – Reiseliv Messen Oslo 2019 , Londra, Anglia – Destination , București – Salonul Bicicletei și Bookfest. De asemenea am participat la Târgul de Turism Internațional de la Berlin (ITB), Germania și ConferințaGlobal Green Destination Days 2019, Croația, unde s-au înmânat și distincțiile de includere în topul destinațiilorsustenabile.

Împreună cu Consiliul Județean Neamț, în această toamnă s-a participat la Târgul de Turism al României, World TravelMarket la Londra, Anglia și Târgul de Turism din Varșovia, Polonia.

– realizare materiale de informare și promovare a destinației: despre casele memoriale, evenimente, pachete șiactivități de petrecere a timpului liber (plimbări cu bicicleta, Bison Safari, Pe urme de Zimbri, traseu gastronomic, o zi din viața unui cioban), hărți de diferite mărimi, broșuri cuprezentarea generală a destinației. A fost actualizată broșura culista speciilor care se pot observa pe arealul Parcului Natural Vânători Neamț. Materialele au fost distribuite în pensiuni, la evenimentele la care am participat astfel încât informațiile săajungă la turiști.

– realizare materiale personalizate de promovare a destinației Ținutul Zimbrului (căni, tricouri).

– organizare infotrip de promovare a destinației în luna iulie unde au participat reprezentanți media (ziar național, radio internațional, agenții de incoming, blog de turism). În urma evenimentului au fost publicate articole și reportaje despredestinația Ținutul Zimbrului și Festivalul Medieval.

– implicare în organizarea de evenimente gastronomice șiculturale (Ceaunul Fermecat, Ziua Zimbrului, Arta de a fi Gazdă, Iarmarocul de Toamnă).

– realizare filmulețe de promovare a destinației. Acesteaau fost lansate de curând în cadrul campaniei online SăptămânileEcoturistice în care sunt prezentate cele 7 destinații are fac parte din rețeaua de ecoturism sprijinite de Fundația pentru Parteneriat, Fundația Româno-Americană și Asociația de Ecoturism din România.

– realizare și amplasare 5 panouri despre casele memoriale din microregiune pe drumul ce duce la CetateaNeamț.  De asemenea, cu sprijinul Primăriei Târgu Neamț, am amplasat alte 10 panouri despre destinația Ținutul Zimbrului șice se poate face în zonă. 

– realizare foișor și panouri de informare în zona izvorului Slatina, atestat de peste 8000 de ani.

– realizare concept de interpretare și materiale de promovare, informare, prezentare ale Parcului Natural Vânători Neamț. Acestea au fost amplasate la Centrul de Vizitare al parcului și în țarcul de aclimatizare. (panouri, jocuriinteractive, platformă observare zimbri)

– monitorizarea fluxului de turiști cu date colectate de la pensiuni, dar și cu ajutorul unor voluntari, elevi la Colegiul Tehnic “Ion Creangă”, Seminarul Teologic “Veniamin Costache”, Neamț și Liceul Teologic “Cuvioasa Paraschiva”, Agapia. Cu ajutorul informațiilor obținute se poate observa caree profilul celor care aleg să vină în destinație, și unde mai avemde lucru pentru a aduce microregiunea la nivelul la care ne dorim din punct de vedere turistic.

– marcarea a trasee de cicloturism pe trasee dindestinație și am început discuții pentru a marca altele. 

– marcare și curățare trasee turistice și educaționale pe teritoriul Parcului Natural Vânători Neamț

– amenajare spații de campare (grătar și coșuri de gunoi) în zona mănăstirii Secu

– realizare observator de păsări în apropierea Centruluide Vizitare al Parcului Natural Vânători Neamț.

– amenajare spațiu verde la Colegiul Tehnic “Ion Creangă”, Târgu Neamț.

– mobilitate internațională Erasmus+ pe tema protejăriinaturii cu 24 de tineri din 4 țări (Spania, Portugalia, Serbia șiRomânia).

Pe parcursul anului Asociația Ținutul Zimbrului a coordonat 6 proiecte cu fonduri nerambursabile, prin intermediulcărora s-au atras peste 400000 lei. 

În plus s-a dezvoltat parteneriatul local cu pensiuni, producători local, meșteri popular, instituții și organizații locale. Dar s-au dezvoltat relații cu alte destinații, organizații din altezone ale României. Iar managerul destinației a participat la diverse evenimente, cursuri de dezvoltare a abilităților de coordonare a dezvoltării unei destinații de turism.

Destinația este promovată și în mediul virtual prinintermediul paginii de Facebook: Ținutul Zimbrului – Trăind legenda, site-ului www.ținutulzimbrului.ro și aplicației realizatăîn parteneriat cu Asociația Ecoland Bison Land 360.

Cu toate că ne-am început activitatea de numai 4 ani, rezultatele eforturilor depuse se observă pe mai multe planuri: creșterea vizibilității destinației și conștientizarea locală, creșterea numărului de turiști și a perioadei de ședere a acestora, dezvoltarea infrastructurii turistice, cooperarea la nivel local, managementul destinației. Cu siguranță, nu ne oprim aici…

Sursa: ZiarTarguNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult