Trupul fetiței care a dispărut în apele Moldovei, găsit în Siret, zona Horia

0

Pe 2 august, o fetiță în vârstă de 8 ani, din Roman, se afla în apropierea albiei râului Moldova, împreună cu mătuşa sa, iar la un moment dat a dispărut. (click aici pentru articol)

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, fiind solicitat şi sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Neamţ, care au efectuat ample căutări în râul Moldova.

Înainte de a intra în râul Moldova, minora își lăsase hainele pe mal. Începând cu data sesizării, în fiecare zi au fost efectuate verificări și scufundări de către lucrătorii ISU Neamț.

Din păcate, astăzi, cel mai negru scenariu s-a confirmat… Trupul fetiței a fost găsit în râul Siret, prins în crengile unui copac de pe malul drept al râului, la o distanță de aproximativ 12 km (pe cursul râului) față de locul accidentului, pe teritoriul comunei Horia, potrivit ISU Neamț.

Sincere condoleanțe familiei…

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult