Un nemțean „țepar”, cercetat pentru înșelăciune

0

Un tânăr de 22 de ani din județul Botoșani a sesizat organele de poliţie, joi 1 august, cu privire la faptul că în cursul aceleiaşi zile, în timp ce se afla în proximitatea unei case de schimb valutar din municipiul Dorohoi, a fost înşelat de o persoană necunoscută cu suma de 1.600 de lei, informează dorohoinews.ro.

Din cercetări a rezultat că acesta, în timp ce se afla în municipiul Dorohoi şi intenţiona să preschimbe în lei suma de 500 de euro, a fost abordat de un bărbat necunoscut, care i-a propus să îi preschimbe suma respectivă, la o rată de schimb mai avantajoasă.

După efectuarea tranzacţiei, persoana vătămată a constatat că primise doar suma de 750 de lei.

Cu ocazia activităţilor investigative efectuate, poliţiştii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, în persoana unui bărbat de 41 de ani, din judeţul Neamţ.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă o soluţie procedurală, mai precizează sursa citată.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult