Un nou manager la conducerea SJU Piatra-Neamț începând de astăzi

0

Începând de astăzi, 28 octombrie, noul manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț este Lucian Micu, fostul primar al municipiului Roman. Numirea sa a fost făcută după ce fostul manager, Silviu Verzea, a demisionat din această funcție în urmă cu aproximativ 3 săptămâni (articolul-aici) și anunțată astăzi pe pagina de facebook a fostului primar în discuție:

E un nou început în viața mea, unul în care îmi propun să pun și mai mult suflet, și mai multă muncă, și mai mult timp decât am făcut până acum, evident, dacă asta este posibil. Cei care mă cunosc știu sigur că nu îmi place să stau degeaba și nici să nu iau lucrurile de-a gata! De astăzi, am preluat funcția de manager la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț. Știu să fac administrație, în sensul că pot să le confer celor din jurul meu condițiile optime pentru a avea siguranța că își pot face treaba cum pot ei mai bine. Acesta este primordialul meu scop. Iar acestui scop i se alătură cel care îmi aduce o provocare în plus – construirea unui nou spital – cel de la Gârcina, din fonduri europene, direct de la Bruxelles. Am atras fonduri europene când eram primar și am trecut prin mai multe guvernări, dar cu un proiect fezabil pentru județul Neamț și fără colaratură politică sunt sigur că pot face din această dorință o realizare extrem de necesară pentru toți nemțenii și nu numai.Nu este cel mai favorabil moment pentru a accepta să fiu lider în sistemul sanitar, știu asta, dar am încredere în echipa medicală de la SJU că face ceea ce poate și știe mai bine ca pacienții din unitatea medicală să se facă bine! Acesta este scopul lor și nu am nici cea mai mică îndoială că se preocupă pentru a-l duce la bun final. La fel voi face și eu, ca preocuparea mea principală – de a administra foarte bine acest spital – să fie una care să răspundă celor mai multor solicitări atât venite de la pacienți, cât și de la echipa medicală. Sunt onorat să recunosc că primele întrevederi cu cei care mi-au devenit colegi au fost de bun augur. Am reușit deja să aflu o multitudine de lucruri pe care le voi folosi pentru bunul mers al instituției. Le mulțumesc tuturor celor care au înțeles că și eu, la fel ca și ei, vrem să ne fie bine!Printr-o bună comunicare, cu multă deschidere și transparență totală, vom reuși să trecem peste barierele ”impuse de societate” și să ne aducem aminte că, cel mai important, este să avem grijă de binele celui din jur!Să auzim numai de bine!

Sursa: Facebook (Lucian Micu)

Citește și:

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult