Urs ieșit din somnul de iarnă, filmat într-o pădure din Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș

0

Alt urs ieșit din somnul de iarnă filmat într-o pădure din Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș de o cameră de monitorizare a faunei instalată de specialiștii Romsilva.

Pădurile din Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș asigură faunei bogate condițiile de hrană, liniște și adăpost necesare unui habitat sănătos.
În România, unde există una dintre cele mai dezvoltate populații de urs din Europa, urșii trăiesc în pădurile din zona montană a lanțului carpatic.

Ursul acumulează vara și toamna mai multă grăsime necesară somnului de iarnă, când se retrage într-un bârlog, iar metabolismul acestuia este redus, ajutându-i să supraviețuiască iarna, când hrana este limitată.

Urșii sunt animale omnivore, hrana lor fiind vegetală, dar și de origine animală, de la pești, cervide, mamifere mici, până la păsări sau ouă de păsări și insecte.

Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș, unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de 6.793 de hectare pe raza județelor Harghita și Neamț, 6.557 de hectare fiind păduri, din acestea, 5.123 de hectare aflându-se în zone de protecție strictă sau integrală.

În Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș se regăsesc 1.147 de specii de plante superioare, unele endemice sau foarte rare. Parcul oferă condițiile de adăpost, liniște și hrană pentru o faună bogată și echilibrată, cu o rețea trofică sănătoasă, între care numeroase specii de reptile, amfibieni și păsări, la acest capitol regăsindu-se cocoșul de munte, acvila de munte sau huhurezul mare, precum și mamifere, între care cerbul, capra neagră, ursul, râsul sau lupul.

sursa: Regia Nationala a Padurilor Romsilva


Sursa: ZiarBicaz.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult