Video cu impact emoţional. Tânăr din Borca, implicat într-un accident rutier

0

Luni, 15 iulie, a avut loc un accident rutier pe DJ 155 I, în localitatea Topolița(Ocea) cu 4-5 victime(in evaluare).A fost vorba despre o coliziune între un tir și o autoutilitară, drumul fiind blocat.
IPJ Neamt:
Din cercetările efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț a reieșit că, în timp ce un bărbat de 46 de ani, din Săbăoani, conducea o autoutilitară ce tracta o semiremorcă pe DJ 155 I, în localitatea Topolița, din direcția Tîrgu-Neamț-Tupilați, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un tir condus de un tânăr de 29 de ani, din Borca. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului autoutilitarei, a unui bărbat de 70 de ani, din Roman, a două femei de 59, respectiv 65 de ani, din Roman și Săbăoani și a unei tinere în vârstă de 16 ani, din Roman, pasageri în același vehicul, care au fost preluați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost supuși testării alcoolscopice, rezultatele fiind negative. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul din Săbăoani deține un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.


Sursa: ZiarBicaz.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult