Zece școli din Piatra-Neamț, monitorizate și supravegheate de polițiștii locali

0

Polițiștii Locali ai Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra-Neamț asigură, și în anul școlar 2020 – 2021, la zece unități de învățământ din Piatra-Neamț, desfășurarea în condiții de siguranță, a cursurilor și activităților ce presupun procesul de învățământ.

Astfel, începând din data de 14 septembrie 2020,  polițiști locali vor acționa în fiecare zi, în perimetrul celor 10 școli gimnaziale și licee repartizate Poliției Locale Piatra-Neamț de către I.P.J. Neamț, în timpul orelor de curs cât și după finalizarea acestora, pentru a monitoriza și supraveghea activitățile ce au loc în curtea și în zona adiacentă unităților de învățământ, ținând în permanență legătura cu conducerea respectivelor instituții.

Agenții Poliției Locale Piatra-Neamț vor interveni pentru prevenirea producerii de fapte antisociale, pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal, dar și pentru păstrarea distanței corespunzătoare și evitarea aglomerării de persoane, ca măsură de prevenție a răspândirii COVID – 19.

În acest context, reamintim că Poliția Locală Piatra-Neamț, întreprinde  acțiuni de menținere a ordinii publice la Colegiul Național „Petru Rareș”, Colegiul Național de Informatică, Colegiul Național ”Ghe. Asachi”, Colegiul Tehnic „Ghe. Cartianu”, Liceul „Dimitrie Leonida”, Liceul „Sf. Împărați Constantin și Elena”, Școala Gimnazială nr. 5, Școala Gimnazială nr. 8, Școala Gimnazială nr. 11, Școala Gimnazială nr. 9, la restul unităților școlare din municipiul Piatra Neamț, măsurile specifice de  ordine vor fi asigurate de către Poliția Municipiului Piatra-Neamț și Inspectoratul Județean de Jandarmi Neamț. Dragi elevi, stimate cadre didactice, mult succes în noul an școlar! ”, a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Piatra-Neamț

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența ta. Sperăm că ești de acord cu asta. Dacă nu, poți refuza. Accept Citește mai mult