150 de copii nu mai au grădiniță pentru că primăria și inspectoratul școlar habar nu au pe ce lume sunt

150 de copii de la grădinița din spatele Aroma, o grădiniță arondată Școlii nr. 3, trebuie mutați în internat la fostul Liceu de Chimie pentru că primăria, deși nu recunoaște, nu s-a apucat de renovat grădinița când trebuia, iar inspectoratul școlar, deși nu recunoaște, s-a trezit în ultimul moment că are o problemă și trebuie relocați acești copii. Despre conducerea Școlii nr. 3 nu mai spunem că nu a făcut mare lucru să rezolve din timp situația.

Pe tema acestor copii, inspectoratul școlar și primăria s-au tot contrat, au derapat în politică și la final nu au rezolvat nimic. Cel mai grav este că nici nu au înțeles de ce părinții nu doreau mutarea copiilor în altă locație. Păi cum să fie de acord părinții care an de an bagă zeci și sute de mii de lei într-o unitate de învățământ ca să renoveze și să doteze. Păi în acel loc unde sunt educați și îngrijiți micuții, generații de părinți au plătit în mod ilegal, anual, sume de bani pentru a crea confort și siguranță copiilor și acum aceștia sunt mutați undeva unde nu e nimic pus la punct.

Din păcate, urmărind acest scandal cu cei 150 de copii am ajuns la concluzia că totul este o mizerie, primăria și inspectoratul școlar sunt coordonate politic și ce fac ei nu poate fi profesionist, ci doar politic. Conducerile majorității unităților de învățământ sunt stabilite tot politic, chiar dacă se mimează niște concursuri, deci și aici avem de-a face cu oameni obedienți politic, nu cu manageri care se luptă pentru binele elevilor, iar de la nivelul părinților se pompează ilegal bani prin tot felul de metode, bani pe care conducerile școlilor, inspectoratul și primăria se fac că nu-i văd.

Este un lanț viciat de obiceiuri proaste și incompetenți ajunși politic pe funcții de unde iau decizii pentru copii.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate