24 de ore „la răcoare”, să le sară băutura și tupeul

La data de 1 mai a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au depistat în trafic, pe strada Ștefan cel Mare, în Târgu-Neamț, un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din aceeași localitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 2 mai a.c., în urma administrării materialului probator bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

***

La data de 2 mai a.c., în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au depistat în trafic, pe raza localității Ruseni, un autoturism condus de un tânăr, de 28 de ani, din Borlești.

Deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, în vederea recoltării mostrelor biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, unde în prezența medicului specialist a refuzat recoltarea de mostre biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, față de tânărul în cauză fiind luată măsura reținerii pentru 24 ore

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate