Cu Poliția „suflându-i în ceafă”: cum să ajungi în arest preventiv fără prea mare efort/S-a întâmplat în Neamț

La data de 19 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au efectuat semnal de oprire al unui autoturism care se deplasa pe DN 15D, în localitatea Girov.

Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea spre municipiul Piatra-Neamț, fapt pentru care au fost sesizați polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț.

Polițiștii Biroului Rutier Piatra-Neamț au pornit în urmărirea acestuia, reușindu-se oprirea sa pe strada Rozelor, din municipiul Piatra-Neamț, unde conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism parcat.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din localitatea Văleni, are dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

Fiind testat cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

În urma materialului probator, s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de conducătorul auto, fiind introdus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Neamț.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate