1 milion de lei, sprijin pentru familii și persoane singure din Neamț și alte județe

Guvernul a aprobat astăzi, 27 iulie, acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 1.054.500 lei pentru sprijinirea a 247 familii și persoane singure, care fie se află în situaţii de necesitate în urma unor incendii sau inundații, fie au probleme grave de sănătate sau riscă excluziunea socială, astfel:

  – 461.500 lei pentru 75 familii și persoane singure aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, din județele: Alba, Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București; 20.000 lei sunt pentru 2 familii care se confruntă cu situații de necesitate cauzate de accidente, din județul Neamț;

  – 21.500 lei pentru 10 familii afectate de inundații, din județele Galați și Giurgiu;

  – 571.500 lei pentru 162 familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite din cauza stării de sănătate ori riscă să fie excluse social, din județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București.

Suma necesară pentru plata ajutoarelor de urgență se suportă din bugetul alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate