IPJ Neamț: Agent șef principal de poliție Irimia Costel, condus pe ultimul drum. A fost decorat pentru salvarea vieții unui copil

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a transmis astăzi un mesaj de adio pentru colegul lor, agent șef principal de poliție Irimia Costel, descris drept „un om și un polițist care a demonstrat, prin fapte, ce înseamnă devotamentul, curajul și responsabilitatea față de comunitate”. Reprezentanții instituției sunt alături de familia îndoliată.
În 2024, agentul șef principal de poliție Irimia Costel, din cadrul Serviciului de Pregătire Profesională, s-a numărat printre cei decorați la sediul Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul unei ceremonii în care 51 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și aviatori au primit Emblema de onoare pentru merite deosebite dovedite în intervenții și misiuni, inclusiv pentru acțiuni de salvare desfășurate în afara orelor de program.
Alături de alți doi colegi, acesta a fost premiat pentru intervenția promptă din data de 10 septembrie 2024, când, prin profesionalism și reacție rapidă, au reușit să salveze viața unui copil în vârstă de 1 an și 6 luni. A fost un moment de recunoaștere a eroismului și a muncii celor care veghează, zi de zi, la siguranța cetățenilor și la protejarea vieților omenești.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!