Cum să îți faci un abonament pentru transportul în comun

Autobuz al Societății Transport Public Neamț pe o stradă din Piatra-Neamț

Pentru tinerii de astăzi, care ori sunt navetiști, ori stau departe de școala sau liceul unde învață, un abonament de autobuz este un lucru crucial. Dar cum poate un tânăr să își facă un astfel de abonament?

Primul pas este depunerea unei cereri. De cele mai multe ori, cererea este trimisă de diriginte pe grupul clasei. După completarea ei, trebuie depusă la secretariatul școlii. Tot la secretariat vei fi anunțat că abonamentul poate fi preluat, deci te vei duce ori la Stația Dărmănești, ori la Piața Mărăței, ori la gară, în funcție de locația școlii tale. Cu tine trebuie să ai buletinul sau carnetul de elev, iar timpul de așteptare este relativ scurt. Din acel moment, după primirea abonamentului, el trebuie reînnoit lunar, la aceeași stație unde a fost făcut inițial. Și la reînnoire, trebuie să ai la tine abonamentul vechi și buletinul/ carnetul de elev.

Abonamentele sunt gratuite pentru elevi. Consider că orice tânăr ar trebui să beneficieze de astfel de facilitate, în special pentru că transportul în comun este unul ecologic.