Guvernul a găsit o nouă cale spre buzunarele românilor: rovinieta pe kilometru
Iosub Robert
Statul român a găsit încă o modalitate de a ajunge la buzunarele oamenilor: cu mâna transportatorilor. Pe hârtie, noua taxare la kilometru vizează camioanele. În economie, însă, factura nu se oprește la poarta firmei de transport. Ea pune presiune pe prețul mărfurilor și poate ajunge inclusiv la românul care nu are mașină.
De la 1 octombrie 2026, vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone au trecut la TollRo, sistemul de plată în funcție de distanța parcursă pe rețeaua rutieră taxată. Până acum, transportatorul putea cumpăra o rovinietă anuală și știa cât îl costă accesul la drumuri. Acum, fiecare kilometru taxabil adaugă o sumă la factură.
Iar camioanele ce fac? Transportă mărfuri. Alimente, materiale de construcții, mobilă, haine, produse de care avem nevoie în fiecare zi. Unde intră noua cheltuială? În costul transportului. Și unde ajunge costul mai mare al transportului? În prețul produsului, la raft, adică în buzunarul cumpărătorului.
Dimensiunea diferenței merită înțeleasă. Pentru un ansamblu de transport de minimum 12 tone, cu minimum patru axe, vechea rovinietă anuală costa 1.210 euro. În noul sistem, un vehicul Euro 6 din această categorie plătește 0,48 lei pe kilometru pe autostrăzi și drumuri expres și 0,24 lei pe kilometru pe drumuri naționale.
La un parcurs ipotetic de 100.000 de kilometri într-un an, integral pe drumurile taxate din România, jumătate pe autostradă și jumătate pe drum național, factura ajunge la 36.000 de lei.
Rovinieta veche era și ea o cheltuială a transportului, care putea intra în prețurile mărfurilor. Ceea ce se schimbă acum este amploarea facturii pentru cei care circulă mult. Iar această cheltuială suplimentară nu dispare doar pentru că statul o încasează de la o firmă.
Să ne așteptăm ca diferența să fie suportată permanent din salariul șoferului sau exclusiv din dividendele patronului este nerealist. Transportatorii o vor include în tarife.
Autoritățile invocă întreținerea infrastructurii, costurile poluării și angajamentele din PNRR. Acestea sunt justificările oficiale. Dar ele nu țin locul unei explicații despre impactul asupra unei economii în care aproape orice produs are în spate cel puțin un drum făcut de un camion.
Așa a găsit statul încă o cale spre buzunarul oamenilor: încasează de la transportator, iar o parte din nota de plată ajunge la cetățean, ascunsă în prețul mărfurilor.