A accidentat un om dar nici prin cap nu i-a trecut să oprească – câteva zile mai târziu a fost identificat de Poliție la o fermă din Bistrița-Năsăud (NEAMȚ)

La data de 16 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Cotu-Vameș.

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 71 de ani, din aceeași localitate, se deplasa pe DJ 207C, din direcția Horia către Ion Creangă, pe lângă bicicletă, ar fi fost acroșat de către un autoturism, care avea aceeași direcție de deplasare.

Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto și-ar fi continuat deplasarea.

Bărbatul de 71 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri.

La data de 17 decembrie a.c., polițiștii au identificat în municipiul Roman, un autoturism ce prezenta avarii specifice unui eveniment rutier.

Polițiștii au continuat activitățile specifice, pentru identificarea proprietarului autoturismului, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Roman.

La data de 30 decembrie a.c., acesta a fost identificat la o fermă din Bistrița-Năsăud.

Față de bărbatul de 56 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate