A intrat din plin cu mașina într-o turmă de oi. Dosar penal după ce 4 oi au murit, iar alte 11 au fost rănite

La data de 18 octombrie polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Sibiu au reținut un cetățean străin, în vârstă de 49 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere cu intenție a animalelor, respectiv rănirea cu intenție a animalelor.

Bărbatul este bănuit că, la data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 17,30, ar fi condus un autoturism și ar fi lovit o turmă de oi aflate la păscut pe un teren din extravilanul localității Vecerd.

În urma evenimentului, 4 oi au decedat, altele 11 fiind rănite.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 18 octombrie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore.

Cercetările continuă la nivelul Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul I.P.J. Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.

Față de persoana în cauză, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

a transmis IPJ Sibiu

Vezi mai multe știri pe Știri Naționale.

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate