A venit vremea schimbării conducerii Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț

Am asistat recent la o ședință de lucru pe tema problemelor de la spital și am scris despre ce s-a discutat acolo, deci nu vom relua acum. Concluzia principală, în opinia noastră, este că trebuie demisă întreaga conducere a spitalului. Și când spunem „întreaga”, nu ne referim doar la director, ci și la Consiliul de Administrație.

Din păcate, cei care conduc spitalul nu se pot ridica la nivelul necesar pentru a se elibera de toate influențele și presiunile. Nu pot vorbi liber pentru a menționa care sunt adevăratele probleme și cine sunt vinovații, și nici nu au puterea să ia decizii nepopulare.

Cei mai vinovați de actuala situație sunt membrii Consiliului de Administrație. Dacă îi întrebi, ei pretind că nu au nicio putere în afara celei de a încasa salarii. Nu se exprimă niciodată, nu participă la conferințe de presă, nu emit comunicate, nu iau cuvântul în plenul CJ Neamț pentru a atrage atenția asupra unei probleme și avem suspiciuni că sunt foarte protectori cu privire la modul în care se fac angajări neobișnuite la spital.

În ceea ce privește conducerea efectivă, directorii spitalului se chinuie de ani de zile să implementeze un simplu pontaj electronic și nu au reușit. Ce alte așteptări să avem de la ei? Fac ce pot, dar problema este că nu pot prea mult. Ne uităm cu milă la directorul spitalului care menționa într-o ședință recentă problemele pacienților de la oncologie din cauza mutării și îi compătimea. Același director căruia îi spuneam într-o conferință de presă, la momentul mutării secției, că este inuman ce face, iar el ne explica cum totul este în regulă (amănunte aici). Faptul că cineva din presă critică o decizie și ulterior se dovedește că avea dreptate nu înseamnă că jurnalistul este un geniu, ci că managerul are încă mult de învățat pentru a fi competitiv.

În concluzie, așteptăm și sperăm la o reacție fermă și serioasă din partea celor de la Consiliul Județean Neamț, în sensul schimbării conducerii spitalului în totalitate, deoarece situația pare scăpată de sub control.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate