„Academia Navală „Mircea cel Bătrân” își deschide porțile pentru elevii nemțeni!” (Florentina Moise)

Doamna Florentina Moise a semnat, în calitate de inspector general școlar, un Parteneriat cu prestigioasa instituție a Marinei și Armatei Române – Academia Navală. Parteneriatul presupune ca, timp de doi ani, 50 de elevi nemțeni să ia parte la un program în cadrul Academiei. Lunar, ei vor merge în campusul Academiei și se vor informa cu privire la programă, bază materială, oportunități de carieră. Aceasta a transmis că „selecția acestor elevi va fi făcută de noi, cei de la Inspectoratul Școlar Neamț.

Am avut astăzi plăcerea de a-l avea oaspete pe domnul colonel Corneliu Pavel, șeful Biroului de Comunicare și Relații Publice din cadrul Statului Major al Forțelor Navale Române. Am pus la punct toate detaliile și am semnat Parteneriatul. De altfel, în luna martie, o echipă a Academiei va veni în Neamț pentru o săptămână, timp în care va organiza evenimente pentru elevi. Vom vedea cu toții ce înseamnă pregătirea, echipamentele, uniforma și spiritul acestei prestigioase instituții a României.

Pentru că atunci când spui Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, spui nu doar industrie sau inginerie, ci și apărarea intereselor maritime și fluviale ale României. Spui garanția unei pregătiri profesionale si personale de excepție. De aceea, este un demers de care sunt extrem de încântată!

Vă țin la curent!”, a mai transmis Florentina Moise, Inspector Școlar General al ISJ Neamț.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate