Accident cu multiple victime, dintre care una încarcerată, la Girov (ULTIMA ORĂ)

În această dimineață, la ora 08:35 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în satul Căciulești din comuna Girov.
La locul solicitării s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD (TIM și EPA) din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane. În urma impactului o persoană a rămas încarcerată (conducător auto). Cu ajutorul echipamentelor specifice pompierii au acționat pentru descarcerarea victimei pe care au predat-o echipajului SMURD TIM. Victima, o femeie în vârstă de 31 de ani a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului după care a fost transportată la UPU Piatra Neamț.
Un bărbat de 46 de ani (conducătorul celuilalt autoturism) a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului dar a refuzat transportul la spital.
Alte două persoane, o femeie de 41 ani și o minoră de 7 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, acestea fiind preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la UPU Piatra Neamț.
Pompierii au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier.
”, a declarat Cpt. Irina Popa, ISU Neamț.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate