Accident cu victimă într-o localitate din Neamț – Un bărbat a fost rănit

La data de 14 august a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Țibucani.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Botești, conducea un autoturism în localitatea Țibucani, ar fi surprins și accidentat un pieton în vârstă de 37 de ani, din Petricani, ce s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a străzii.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul pietonului.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, a declarat insp. Ciofu Ramona, IPJ Neamț.

Potrivit surselor noastre, pietonul desfășura activități de salubrizare în momentul în care a fost accidentat.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate