Accident cu victimă și fugă de la locul faptei, pe o stradă din Neamț/Șoferul vinovat a fost depistat de Poliție

La data de 2 martie, în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie a fost acroșată de un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din localitatea Podoleni, iar autoturismul nu a oprit, părăsind locul accidentului.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în jurul orei 09:50, în timp ce o femeie în vârstă de 67 de ani, din Podoleni, s-ar fi deplasat pe partea dreaptă a acostamentului străzii, ar fi fost acroșată de un autoturism ce se deplasa din direcția Podoleni către DN15, acesta continuându-și deplasarea.

Autoturismul implicat în evenimentul rutier a fost identificat de polițiști. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Zănești, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate