Accident grav în Neamț, cu victime multiple. Trafic blocat (FOTO)

La data de 12 noiembrie, în jurul orei 22:50, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15, în localitatea Podoleni. Este al doilea accident care s-a produs în Podoleni în această seară.

Citiți și: ULTIMA ORĂ: Accident rutier în această seară, în Neamț

Accidentul produs între două autoturisme s-a soldat cu victime multiple (ambii șoferi și alte trei persoane cu vârste între 13 și 18 ani). Unul dintre șoferi nu a putut fi testat alcoolscopic din cauza traumatismelor suferite. La acest moment traficul este blocat pentru cercetări la fața locului.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 28 de ani, din Piatra Neamț conducea un autoturism, în localitatea Podoleni, din direcția Piatra Neamț spre județul Bacău, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o tânără de 18 ani, din județul Bacău, ce circula din sens opus.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a altor 3 persoane cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, pasageri în autoturismul condus de tânăra de 18 ani.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

a transmis Sinsp. Ciofu Ramona – IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate