Accident grav în Neamț. Victima este în stare critică la spital

La data de 14 octombrie, în jurul orei 19.40, polițiștii Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 207 C, în localitatea Cotu Vameș. Victima accidentului este în stare critică, la spital.

Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 67 de ani, din Roman, se deplasa pe Drumul Județean 207C, în localitatea Cotu Vameș, ar fi acroșat o femeie, în vârstă de 82 ani, din Cotu Vameș, care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă, pe același sens de mers.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii de 82 de ani, aceasta fiind transportată la o unitate medicală.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

a transmis sinsp. Ciofu Ramona – IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate