Accident în Neamț. O mașină s-a răsturnat după un impact cu un autobuz care transporta călători

Astăzi, 30 decembrie, la ora 11:22, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în comuna Podoleni.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Punctului de lucru Roznov.
În evenimentul rutier au fost implicate un autobuz în care se aflau 20 de persoane și un autoturism în care se aflau patru persoane. Autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
Până la sosirea forțelor de intervenție cele patru persoane s-au autoevacuat din autoturism.
Nicio persoană (din autoturism și din autobuz) nu a necesitat îngrijiri medicale.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.

a transmis ISU Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate