Accident în Neamț: Pieton acroșat de o mașină

La data de 6 decembrie, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15, în localitatea Zănești.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o femeie, de 44 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi acroșat un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Zănești, ce se afla angajat în traversarea străzii, pe marcaj pietonal.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul pietonului.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

a transmis sinsp. Ciofu Ramona – IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate