Accident în Piatra-Neamț: A lovit o femeie cu mașina, dar nu a anunțat Poliția. Sesizarea a fost făcută de spital

La data de 12 februarie, în jurul orei 07:30, polițiștii Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați de către Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Mihai Viteazul, municipiul Piatra-Neamț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, la aceeași data, în jurul orei 06:30, în timp ce un autoturism se deplasa din direcția Piatra-Neamț spre Girov, ar fi suprins și accidentat o femeie, în vârstă de 67 de ani, din Piatra-Neamț, care era angajată în traversarea regulamentară a străzii, pe marcaj pietonal.

Ulterior, persoana vătămată nu a dorit să fie transportată la o unitate medicală, conducătorul auto transportând-o cu autoturismul în cauză până la o destinație indicată de aceasta, după care și-ar fi continuat deplasarea.

În jurul orei 07:00, femeia de 67 de ani s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii au identificat autoturismul implicat în evenimentul rutier și conducătorul auto, un bărbat de 39 de ani, din județul Iași, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

a transmis insp.Ciofu Ramona – IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate