Accident pe DN 15, în Costișa. Un alt pericol pe drumurile publice

La data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe Drumul Național 15, în localitatea Costișa, a avut loc un eveniment rutier, soldat doar cu pagube materiale.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat de 44 de ani, din județul Bacău, ar fi condus un autovehicul în localitatea Costișa, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă .

Conducătorul auto, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei, unde în prezența cadrelor medicale a refuzat testarea.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul recoltării probelor biologice.

*

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:

Nu vă urcaţi sub nici o formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate