Accident pe strada Fermelor, în Piatra-Neamț. O femeie a fost rănită

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 22:15, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Fermelor.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr de 18 ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism, pe strada Fermelor, din direcția Dărmănești spre Mărăței, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 48 de ani, care circula din sens opus. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei, în vârstă de 47 de ani, pasager în ultimul autoturism. Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cauzelor și condițiilor producerii evenimentului rutier, a transmis Inspector Ramona Ciofu – IPJ Neamț.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate