Accidentul MORTAL din această seară: victima decedată avea doar 19 ani. Șoferii încarcerați, 2 tineri, transportați ulterior la spital (FOTO/UPDATE)

În articolul precedent informam despre un accident mortal care s-a produs în comuna Bîra, accident în care, din nefericire, o persoană și-a pierdut viața.

ISU Neamț a transmis următorul comunicat oficial:

La ora 19:22, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în comuna Bâra. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane.
La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și două echipaje cu ambulanțe de la SAJ Roman.
Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au constatat că în urma evenimentului rutier cele trei persoane aflate în autoturisme erau încarcerate.
Pompierii au acționat pentru descarcerarea celor trei victime.
O femeie de 19 ani, pasageră într-unul din autoturisme, a fost scoasă de către pompieri în stare de inconștiență. Imediat a fost preluată de echipajele medicale și s-au început manevrele de resuscitare. Din păcate, victima nu a răspuns acestor manevre, fiind declarat decesul.

După ce au fost descarcerați, conducătorii celor două autoturisme, doi bărbați de 19 și 23 de ani, au fost preluați de echipajele SAJ și transportate la CPU Roman.

Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Căpitan Irina POPA – ISU Neamț

Citeste si:

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate