Adrian Ciobanu, la Gâdinți: proiecte pentru apă, canalizare, modernizarea grădiniței și energie verde

Deputatul PNL de Neamț, Adrian Ciobanu, a prezentat principalele proiecte de investiții din comuna Gâdinți, după o vizită în localitate alături de primarul Dragoș Popa și viceprimarul Gheorghe Guguianu. Investițiile vizează extinderea utilităților, modernizarea infrastructurii educaționale și producerea energiei din surse regenerabile.
„Din nou în comuna Gâdinți, unul dintre locurile unde munca susținută și implicarea se transformă în investiții care schimbă în bine viața comunității”, a transmis parlamentarul.
Potrivit acestuia, proiectul de înființare a rețelei de apă și canalizare, finanțat din fonduri europene prin AFIR, a fost predat companiei de apă. În paralel, continuă lucrările pentru extinderea rețelelor, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Proiectul de extindere depășește 20 de milioane de lei, dintre care 19 milioane de lei provin de la bugetul de stat. Sunt prevăzuți încă 12 kilometri de rețea de apă și peste 8,8 kilometri de rețea de canalizare.
În domeniul educației, a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea termoenergetică a grădiniței din Gâdinți. Valoarea totală este de 7.784.194,34 lei, iar suprafața construită desfășurată propusă este de 564,8 metri pătrați. Investiția urmărește asigurarea unui spațiu mai sigur și mai bine adaptat nevoilor copiilor.
Comuna a depus și un proiect pentru un parc fotovoltaic dotat cu un sistem de stocare în baterii de 150 kWh, pentru care este solicitată finanțare prin Fondul pentru Modernizare al Ministerului Energiei.
Adrian Ciobanu i-a felicitat pe primarul Dragoș Popa, viceprimarul Gheorghe Guguianu, consilierii locali și pe cei care au contribuit la pregătirea și susținerea acestor investiții.