Agresiune în Neamț. Victima a sesizat Poliția

La data de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către o tânără, de 18 ani, din Roman, cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, un tânăr, de 20 de ani, din județul Iași, ar fi exercitat acte de violența asupra concubinei sale și a fiicei acestora, în vârstă de un an, în timp ce se aflau în incinta locuinței. De asemenea, cel în cauză i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență.

La scurt timp, cel în cauză a fost depistat și condus la sediul Poliției municipiului Roman, în vederea audierii.

În aceste condiții, existând o stare de temere și un risc asupra vieții și integrității victimelor, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva acestuia.

În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate