„Ambasadorii“ învățământului nemțean, premiați de Consiliul Județean

Consiliul Județean Neamț a alocat fonduri pentru premierea elevilor și cadrelor didactice care au obținut rezultate deosebite în competițiile naționale și internaționale în cursul anului trecut. Premierea va avea loc în cadrul Galei excelenței în educația nemțeană.

„Performanța în educație trebuie susținută continuu, pentru că doar așa vom avea mereu generații de elevi bine pregătiți, iar profesorii coordonatori, care fac echipă cu copiii capabili de înaltă performanță sunt stimulați să lucreze fixându-și obiective înalte.

Din acest motiv, am inițiat un proiect de hotărâre în plenul Consiliului Județean și săptămâna viitoare, pe 21 decembrie, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț premiem elevii din învățământul preuniversitar din Neamț, care au obținut distincții, medalii și premii speciale la fazele naționale și internaționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare, și cadrele didactice care s-au ocupat de pregătirea acestor elevi, întrucât au o mare contribuție la obținerea performanțelor.

Îmi doresc foarte mult să îi încurajăm pe elevii și dascălii care fac cinste învățământului nemțean. Știu că în felul acesta susținem cultivarea talentului și a inventivității, precum și oportunitatea de afirmare în competiții naționale și internaționale.

Promovarea și susținerea performanței în educație reprezintă pentru mine o prioritate și de-abia aștept să am plăcerea de a-i cunoaște pe «ambasadorii» care performează în acest domeniu!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Gala excelenței în educația nemțeană a fost programată pentru data de 21 decembrie 2022, la Cinema Mon Amour Piatra-Neamț. Peste 400 de elevi din învățământul preuniversitar își vor auzi numele strigate pe scena cinematografului, pentru a primi premii. De asemenea, vor fi premiate 15 echipe sportive, 50 de campioni mondiali și, nu în ultimul rând cinci cadre didactice, care vor primi distincția de „profesor al anului“.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate