Ansamblul Izvoarele Borcutului Borca, o echipă de oameni frumoși și talentați

Ansamblul Izvoarele Borcutului Borca a fost înființat undeva prin anul 1957, de gospodarii locului, când hora satului era încă la ea acasă.

Mai târziu, prin 1961, doi învățători inimoși, Aurel și Aurica Ana, i-au organizat în primul ansamblu de amatori, muzica fiind asigurată de rapsozi ai satelor din comună, amintind aici de „tata Petrea” Strugaru. Violonist desăvârșit, acesta cânta muzică de joc precum „Hora de mână de la Borca”, „Ciobănașul din Mădei” , „Sârba lui Zdrelea” , „Țărăncuța” împreună cu vreo câțiva fluierași printre care Spiridon Cîrjă, aranjând-o într-o suită de dansuri cu care au debutat pe marile scene în anul 1968.

În anul 1971, eforturile lor au fost premiate cu Trofeul ”Toporașul de aur” de la Zakopane, Polonia. De atunci, au trecut prin acest ansamblu câteva generații, bunici, părinți, copii, noi, cei din componența actuală fiind la a patra generație.

Din 2011 ducem cu mândrie mai departe moștenirea primită împreună cu portul autentic, unele costume având 75-80 de ani. Apelând la memoria colectivă, am cules de la bătrânii satelor strigături, pași de dans, cântece, întrucât am observat că folclorul din zonă este foarte puțin valorificat, și împreună, membri ai Ansamblului „Izvoarele Borcutului” am readus la viață „comorile” uitate prin câteva suite de dansuri cu strigături neaoșe. Le-am promovat în concursuri, festivaluri, emisiuni TV, impresionând de fiecare dată prin autenticitatea și frumusețea costumelor, a tradițiilor și obiceiurilor prezentate. Ansamblul „Izvoarele Borcutului” din Borca este un etalon pentru păstrarea și promovarea folclorului autentic. Dorim, ca prin ceea ce facem, să contribuim la păstrarea identității naționale și a spiritului poporului român.

Ansamblul Izvoarele Borcutului Borca

Vezi mai multe știri pe Ziar Bicaz

Acest website folosește cookies pentru o mai bună experiență a utilizatorului. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate